Supă de creveți

Nu, doamne ferește, nu împart rețete.

Am zis să ies și eu un pic din zona mea de confort și în săptămâna de vacanță a Irinei să dăm o fugă pân’ la munte. În timpul săptămânii, că în weekend nici nu vreau să mă gândesc ce e pe Valea Prahovei. Sinaia, desigur. Din reflex, am încercat să fac rezervare la Hotel Sinaia, că acolo am stat cel mai des când eram mică, doar că era all booked. La fel și celelalte hoteluri care îmi sunau cunoscut din copilărie. Zappam pe booking.com când mi-a sărit în ochi imaginea familiară a piscinei de la râvnitul dar ocupatul Hotel Sinaia, mai nou Rina. Hotelul Cerbul, de vizavi, și el tot Rina, mai avea două camere libere și se lăuda și cu piscina vecinilor, așa că s-a adjudecat pe ultima sută de metri.

Cazat, vizitat Peleș, fuga la piscină. În recepția piscinei forfoteau dudui în halate albe și papucii standard ai hotelului. Evident că am venit fără halate, prosoape și papuci. Și vazând atâta grație în jur, parcă nu mi-a venit să fim noi singurele care își expuneau fizicul doar în costum de baie preț de 5 metri, cît aveam de mers prin recepție. Normal că au și halate pe-aici, zic, și îi cer mamaiei de la recepție două halate. M-a măsurat cu o privire uimită și a plecat sa ne aducă halate. S-a întors cu niște cărpe de o culoare nedefinită, roase pe la guler și buzunare până la gaură, pe care n-am putut decât să le refuz cu cel mai amabil zămbet cu putință, că așa sunt eu, drăguță.

Next stop – vestiarul. Ușor de găsit, scria pe ușă. Deschid ușa și înfig pe această cale clanța într-un fund tânăr aflat în drum. Popoul bombăne ceva, dar nu aud bine de zgomotul de fond. Închid ușa, fac stînga-mprejur, întreb la recepție unde s-o fi mutat vestiarul și n-au mai mutat și plăcuța de pe ușă. Mi se indică tot ușa cu popoul și de data asta o deschid mai cu grijă. Dap, intrasem unde trebuie. Doar că ușa se deschidea în colțul camerei și își descria arcul regulamentar de cerc în singura suprafață libera, neacoperita cu dulapioare și băncuțe. Ghinion fantastic, tot acolo în colțul ălă era și foehnul. Așa că dacă o puștoaică folosea uscătorul de păr nu mai puteam deschide ușa decât făcând victime. Ne strecurăm până la urmă și în vestiar și în costumele de baie și suntem gata de treaba.

Deschid ușa piscinei și mă izbește un aer de saună. Urăsc sauna. Mă fac roz ca un crevete și mă sufoc. Probabil aerul ăla chiar vine de la sauna învecinată cu piscina, să insistăm totuși. Irina e toată un zâmbet, nici o șansă sa scap, plus că nici eu nu renunț chiar așa, cu una cu două, la o bălăceala. Văd jos piscina, în toată splendoarea ei de 50 metri pătrați pe care mi-o aminteam. Doar că eu mi-o aminteam pustie, iar acum colcăiau lejer vreo 50 de persoane prin ea. Nu ne dăm bătute, coborâm, trecem pe lânga jacuzzi – plin și el – și intrăm în apă. Apa – calda. Pe la vreo 35 de grade, așa, bunuță. Doar că odata intrate și având disponibil cam un metru pătrat de persoană, îmi dau seama că nu e loc de dat din mâini. Ok, Irina e subțirică, se strecoară. Eu îmi iau niște picioare serioase în coaste și hotărăsc că voi experimenta statul pe poante în piscina de 1.50 m adâncime. Și stau așa, ca proasta, mă uit în jur și mă întreb de ce plm nu limitează ăștia accesul la piscină la un număr decent de persoane care s-o poată și folosi cum a fost ea gândită să fie folosită. Și mai încep să mă întreb și dacă nu cumva, dată fiind inflația de înotatori de vacanță și circulația nu tocmai generoasă din jurul piscinei, încăperea ar trebui să fie considerată sală aglomerată și ar trebui să aibă mai multe evacuări or smth. Citesc cu apa șiroind pe ochi afișul mare de pe perete – sariturile interzise. Phiiii, ce bine, mă gândesc, în timp ce îmi sar în cap din toate direcțiile jivine mari și mici. Deși procentul de jivine mici e cam de 70%, bag de seamă ca nici ăi’ bătrâni și amatori de șaorme nu se dau în lături de la sărituri de-alea usturătoare. Îi propun Irinei o pauză în jacuzzi. Maximum 4 persoane, maximum 20 de minute scrie pe perete. Doar că de o oră, de când am venit, în jacuzzi zac aceleași 4 morse obosite. Mă întorc blazată în supa călduță și stau în continuare pe poante, cu câmpul vizual ocupat complet de colace colorate abandonate de jivinele mici.

Irina e happy. Eu sunt un crevete într-o supă insalubră mintal.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s