drepturile omului

Am avut ieri și azi așa niște dezbateri aprinse pe teme de tot felul de alte drepturi ale omului… încât mă simt brusc în formă optimă să combat dreptul omului de a îngradi dreptul altui om. Și pentru că asta e prima postare și sunt încă proaspătă într-ale datului cu părerea în public, o să combat pe suport lejer juridic. Așa, neprofesionist, la gut feeling.

Carevasăzică, vom avea un referendum de modificare a Constitutiei pentru că formularea actuala referitoare la familie este (ptiu, drace!) ambiguă.

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între SOȚI, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor (Constituție, art. 48)

și de-aici substantivul comun ”soți”, foarte masculin și mai ales, plural, le dă unora emoții pe la sfinctere. În schimb, dacă scriem în Constituție ”soț și soție”, ca prin minune homosexualii vor deveni heterosexuali, copiii nu vor mai fi neglijați sau abuzați de părinții având sexele corespunzătoare, iar nevestele nu vor mai mânca bătăiță d-aia ruptă din rai (că sigur au făcut ele ceva să o merite) pentru că sunt egale în mușchi cu bărbații lor. Ce daca urmatorul paragraf,

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă (Constituție, art. 48)

face referire la reglementarea căsătoriei prin Codul Civil, care e clar ca bună ziua

(1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. (Cod Civil, art. 259)

Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora. (Cod Civil, art. 271)

si nu numai că interzice căsătoria între persoane de același sex, dar nu recunoaște nici căsătoriile sau parteneriatele civile încheiate absolut legal în strainatate.

(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.

(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. (Cod Civil, Titlul II, Capitolul II, Sectiunea 1, art 277)

Cu toate astea, unii dintre noi se simt în continuare amenințați de spectrul căsătoriei între ”homoxexuali” și de îngrozitoarea perspectivă de a-i lăsa și pe ăștia să moștenească bunurile partenerului care o mierlește. Pentru că în esență despre asta e vorba – căsătoria e o uniune legalizată prin care doi oameni au hotărât să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile. Ne dăm, deci, cu părerea, despre cine cu cine are voie să locuiasca și să își împartă bănuțul. La cererea a 3 milioane de babe voyeuriste – hai, că orice comunitate are baba aia care știe exact cine pe cine *bip*, la ce oră ai venit acasa și cum erai tu îmbrăcata așa, provocator, ca să trezești dorințele bărbaților, nu v-ar mai ajunge odata, dezmățatelor care sunteți!

E, noi suntem mai cu moț. Avem 3 milioane de d-astea. Din care probabil că majoritatea zdrobitoare cred sincer ca e dreptul și responsabilitatea din moși stramoși să apere sărmana țărișoară de atacul perverșilor care acum se sparg în căsătorii homosexuale și ne mai pervertesc și copiii pe deasupra.

Care habar n-au că e deja interzisă prin lege căsătoria între persoane de același sex.

De regimul adopțiilor în România ce să mai zic… Că oricum e o corvoadă să adopți un copil și într-o ”familie tradiționala”. Dar când legea privind regimul juridic al adopției definește

 i) familie adoptatoare – soțul și soția care au adoptat sau doresc să adopte, în condițiile prezentei legi (Legea 273/2004, art. 2),

hai să încercăm o evaluare a șanselor ca un copil să fie adoptat de o familie formată din doi parteneri de același sex. Hm… să fie zero?

Acum, să zic că pe ăștia care habar n-au pe ce lume sunt, n-aș avea mare boala. Că de unde nu e, nici dumnezeul lor nu cere. Perversă mi se pare propaganda celor care știu că  în România sunt deja, dintotdeauna, ilegale, atât căsătoria cât și adopția printre persoane de același sex. Pe ei se pare că nu-i mulțumește să știe cine cu cine, vor să se asigure că statutul actual, de Burkina Faso la capitolul drepturile minorităților sexuale, e mai greu de demontat decât abuzul în serviciu.

Așa că am încălecat pe un curcubeu și am hotărât că nu mă duc la referendum.

Aș putea să mă duc și să votez NU. Dincolo de ideea de boicot în scopul de a nu avea cvorum, ar asta ar însemna (culmea perversiunii!) că legitimez pe jumătate această paradă a babelor de bloc. Fiindcă ducându-mă la referendum să votez împotriva modificării Constitutiei, aș discrimina cumva, cu manta. Aș accepta că e ceva de apărat acolo. Că sunt altfel decât noi, altfel decât normali, că ce presteaza omul la el în pătuț e un criteriu după care trebuie se i se restrângă sau i se extindă niște drepturi. Că unii sunt mai egali decât alții. Aș discrimina și eu, cot la cot la cot cu duamnele care se simt amenințate de căsătoriile gay fiindcă se consumă barbații și le scad lor șansele de măritiș.

Iar pe mine nu ma intereseaza deloc – delocuț capra vecinului. Nici la propriu, nici la figurat.