Chimie și atât

Băi oameni, homosexualitatea nu e o alegere. Pe bune, cine ar alege asta?! Cine ar alege să le provoace părinților măcar juma’ de infarct când se duce acasă să le prezinte iubirea vieții de sex greșit? Cine ar alege să citească în privirea semenilor mai rezervați de fel în manifestări dispreț, repulsie, ură?

Nici boală nu e. I-ar fi găsit cineva un tratament numai ca să scape de privirile astea ultragiate.

Homosexualitatea este, pur si simplu. La vreo 500 de specii, parca? O statistică, o întâmplare, un complex de factori genetici, hormonali și în mică și nedovedită măsura, sociali.

Pe treaba cu hormonii recunosc că am avut-o întotdeauna în cap când mă gândesc la homosexualitate. Nu alegem de cine suntem atrași și de cine ne îndrăgostim, nu? Că daca am alege, n-ar mai fi lumea așa un cimitir de inimi sfarâmate în iubiri nepotrivite. Pe undeva, niște chimicale ne dictează ce avem de făcut și pe cine avem de iubit, iar întâmplarea face ca uneori chimicalele astea să potriveasca prost personajele.

Deci, când e de dragoste avem așa:

♥ + Dopamina – hormonul care controleaza centrul recompensei. Valul de dopamină e asociat cu un sentiment de euforie, emoție și (ha ha!) dependență. Te-ai simtit vreodata literalmente dependent de cineva? Îndrăgosteala și cocaina produc aceleași efecte pe termen scurt, datorită chimiei ăsteia.
+ Oxitocina – hormonul atașamentului. Ce zice creierul când crește nivelul de oxitocină? Că ți-ai găsit jumătatea și trebuie să ții cu dinții de ea. Sentimentul ăla mișto de apropiere, de încredere, sentimentul că legătura asta e dintotdeauna și pentru totdeauna… e oxitocină. Beneficiem cu totii de ea în primele etape ale iubirii, iar norocoșii o păstreaza și în etapele ulterioare.
– Serotonină – hormonul fericirii, în sfârșit. Doar că atunci când ne îndrăgostim, nivelul serotoninei scade și devenim agitați, nervoși și (un pic) obsedați. Nivelul scăzut de serotonină e asociat cu tulburările obsesiv – compulsive, deci atunci ne fâlfaie fluturi în stomac și nu ne putem gândi la altceva decât persoana iubită, e un fel de temporary insanity de la hormonul ăsta.
+ Adrenalină & norepinefrină – hormonii care controlează raspunsul organismului în situatii de stres.  Hormonii ăia care fac să îți sară inima din piept și să-ți transpire palmele când te războiești cu ursul sunt aceiași care nu te lasă să dormi când ești îndragostit. Și care fac ca partea creierului răspunzătoare de luarea deciziilor bune să ia o pauză, fiindcă tu ești îndrăgostit, instinctual și instinctiv și gata să riști everything for love.
Amigdala și cortexul temporal intermediar (asa s-or fi chemând?) se deconectează și ele de la rețea. Singurele părți ale creierului care ar trebui să mai functioneze în condiții de stres, sub asaltul adrenalinei, intră și ele în grevă.  Amigdala controlează teama, iar cortexul temporal intermediar controlează emoțiile negative. Suntem perfect incapabili de a vedea posibilele pericole, că sistemul e în shut down total. Și totul e roz, cu fluturași și viori.

Și acum, să vină premiul Nobel pentru medicină (sau pentru pace?) la ăla care are un tratament pentru ca acest cocktail de hormoni să nu ne mai îndrăgostească de cine nu trebuie.

Iar data viitoare când îți dai cu părerea despre cine cu cine trebuie să se combine și cum ar trebui ei, anormalii, să reziste eroic tentatiei lor anormale, poate te gândești ce bine te-ai descurcat tu să nu te îndrăgostești.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s